Non-heterosexualitatea – Înnăscută sau învățată? (Partea III)

Distribuie articolul pe canalele de social media

Partea III – A fi gay sau transgender nu se învață de pe internet

Articolele anterioare din această serie s-au concentrat asupra orientării sexuale și a factorilor care contribuie la dezvoltarea acesteia. În cele ce urmează, vom explora lumea nativilor digitali – a copiilor și adolescenților a căror dezvoltare se află la intersecția dintre normele sociale transmise de generațiile anterioare și contextul cultural actual, puternic influențat de progresele tehnologice. 

Pentru început, dorim să atragem atenția asupra distincției dintre orientarea sexuală și identitatea de gen: prima face referire la genul persoanelor de care cineva este atras, iar a doua face referire la experiența subiectivă, internă a unei persoane în raport cu cine este ea. Un concept separat este expresia de gen, care face referire la modul în care o persoană alege să se prezinte la exterior: vestimentație, aspect fizic, comportament.

Nonconformitatea de gen în rândul copiilor

Termenul „copii cu nonconformitate de gen” se referă la copiii care explorează, pun la îndoială sau afirmă identități de gen și/sau expresii de gen care nu se încadrează în așteptările culturale. Distincția între identitate și expresie de gen ajută la înțelegerea diferențelor dintre copiii care se identifică în mod constant cu un gen diferit de sexul atribuit la naștere și cei care explorează diferite expresii de gen, dar păstrează o identitate de gen conformă sexului biologic.

Studiile arată că peste 80% dintre copiii transgender ajung ulterior să se identifice ca cisgender, sugerând că identitatea transgender poate fi o „fază” (Newhook et al., 2020). Vârsta de 10-13 ani este crucială în stabilirea direcției identității de gen. Schimbările fiziologice și psiho-socio-emoționale, inclusiv sentimentele romantice și atracția care apar în perioada pubertății, alături de modul în care adolescenții se raportează la aceste schimbări, reprezintă factori-cheie în dezvoltarea identității de gen. Copiii care renunță la identitatea transgender se confruntă cu stresul informării celor din jur. Explorarea identității de gen vine cu presiuni, într-o societate transfobă.

Identitatea de gen nonbinară și gender fluid au existat dintotdeauna (Feinberg, 1996), dar au devenit mai vizibile în ultimul deceniu (Diamond, 2020). Internetul și social media au contribuit la creșterea conștientizării cu privire la diversitatea de gen, iar tinerii au acum oportunitatea de a explora identități nonbinare.

În articolul lor, Hidalgo și colaboratorii (2013) explorează și demontează două mituri legate de identitatea de gen a copiilor. Primul mit se referă la presupunerea că orice copil cu nonconformitate de gen este considerat transgender, ceea ce nu este adevărat. Al doilea mit se referă la ideea că identitatea și expresia de gen sunt fixe și imutabile, fără influențe sociale. Realitatea este că toate aspectele identității unui copil se dezvoltă într-un context complex și pot fi influențate de factori culturali, sociali și interpersonali. Copiii cu nonconformitate de gen se confruntă adesea cu norme sociale restrictive, dar persistența identității transgender în ciuda acestor provocări demonstrează autenticitatea acestei experiențe.

În plus, autorii afirmă că acei copii care sunt descurajați sau împiedicați să trăiască conform identității de gen cu care se identifică prezintă riscuri mari de probleme psihosociale, cum ar fi depresia, izolarea, stresul posttraumatic și gândurile suicidale. Din acest motiv, copiii trebuie să aibă libertatea de a explora și descoperi ce este confortabil în privința identității lor de gen, iar acesta poate fi un proces fluid. Este esențial să ne adaptăm la evoluția copiilor în acest context și să le oferim sprijinul necesar pentru a-și explora identitățile de gen.

Medicii pediatri (American Association of Pediatrics, Human Rights Commission, & American College of Osteopathic Pediatricians, 2016) susțin că cei mici sunt conștienți de genul lor la 4 ani, iar identitățile de gen fluide sau care se dezvoltă mai lent sunt, de asemenea, sănătoase.

Copiii pot deveni gay sau transgender dacă sunt expuși la astfel de persoane?

Studiile ne oferă dovezi din domeniile biologiei, sociologiei, psihologiei și educației care susțin că acest lucru este improbabil. Bailey și colaboratorii (2016) sumarizează perspectiva comunității științifice asupra subiectului astfel: „a dovedi că a avea un profesor homosexual este improbabil să îi facă pe elevi să devină homosexuali este mai ușor decât a-i convinge pe unii părinți că, și dacă s-ar întâmpla acest lucru, nu ar trebui să le pese” – în sensul că nu ar trebui să îi îngrijoreze sau să privească statutul de persoană non-heterosexuală sau non-cisgender ca pe un lucru negativ și de evitat. 

Articolul lui Gegenfurtner și Gebhardt (2017) abordează îngrijorările adulților cu privire la programele de educație sexuală care includ aspecte legate de diversitatea sexuală și de gen sau la expunerea copiilor la profesori sau alte persoane din comunitatea LGBTQ+. Autorii amintesc de faptul că studiile, așa cum am discutat în articolele anterioare din această serie, ne arată că factorii prenatali (genetici, hormonali etc.) sunt mai semnificativi decât influențele de mediu în determinarea orientării sexuale și a identității de gen. Astfel, copiii care primesc informații cu privire la diversitatea sexualității umane și a identităților de gen este improbabil să „se transforme” ei înșiși în persoane queer (termen-umbrelă care descrie persoanele non-heterosexuale și/sau non-cisgender). 

În schimb, o educație sexuală incluzivă și deschisă poate ajuta copiii să înțeleagă bazele biologice ale orientării sexuale și identității de gen, ceea ce poate promova acceptarea diversității în rândul colegilor lor. Aceasta poate, de asemenea, să contribuie la îmbunătățirea sănătății mintale a copiilor care se îndepărtează de stereotipurile de gen sau de heteronormativitate, care se confruntă adesea cu diverse forme de discriminare, bullying și stigmatizare.

În final, temerile legate de influența profesorilor LGBT asupra elevilor nu sunt susținute de dovezi științifice solide. Ceea ce s-ar putea observa, în schimb, este faptul că elevii LGBT vor deveni mai vizibili dacă au modele pozitive în rândul profesorilor, însă această presupunere este doar speculativă și, din nou, nu înseamnă că acest lucru a fost „învățat” de către elev.  Este important ca școlile să creeze un mediu incluziv și să sprijine toți elevii în dezvoltarea lor personală, fără a-i judeca sau a-i stigmatiza pe baza orientării sexuale sau identității de gen.

Internetul poate face copiii gay sau trans?

Rețelele sociale joacă diferite roluri sociopolitice și culturale pentru diferite minorități, inclusiv pentru comunitatea queer: ele facilitează învățarea tradițională (cauți informații pentru a te educa), învățarea socială (identificarea modelelor de identitate și comportament prin observarea altora), învățarea experiențială (participarea în interacțiuni sociale și aculturație – un proces prin care un individ adoptă, dobândește și se adaptează la un nou mediu cultural), predarea (transmiterea informațiilor). 

Analizând interacțiunile utilizatorilor cu aceste platforme – mai exact, cu platforma Tumblr, Cavalcante (2020) observă că aceste spații online facilitează conștientizarea politică și creează un limbaj comun care ajută la comunicarea și crearea unui sentiment de apartenență. Ele dobândesc rolul unor catalizatori care accelerează producerea schimbărilor la nivel de comunitate și societate prin critica adusă condițiilor sau normelor actuale. Utilizatorii asociază platformele online cu „un limbaj al dreptății sau justiției sociale”, ca pe o modalitate de a combate nedreptățile observate în comunitățile lor. 

Astfel, este posibil ca utilizatorii care sunt expuși sau se expun în mod intenționat la conținut queer să adopte anumite comportamente nu neapărat pentru că ei înșiși sunt queer, ci pentru ceea ce reprezintă comunitatea queer sau cu ce se asociază aceasta – combaterea nedreptăților sociale, dorința de a avea libertatea de „a fi cine vrei să fii”. Amintindu-ne de faptul că majoritatea copiilor care manifestă nonconformitate de gen nu ajung să se identifice ca transgender, putem avansa ipoteza că o expresie de gen atipică (fete care nu vor să aibă părul lung sau băieți care poartă bijuterii feminine) face parte din procesul de explorare a identității. Acest proces se intensifică în perioada adolescenței, în care au loc căutarea de sine, apropierea de semeni și îndepărtarea de părinți. 

În contextul cultural actual, observăm că tot mai multe persoane, indiferent de vârstă, se simt confortabile îndepărtându-se de anumite stereotipuri și norme de gen: fetele nu mai vor să fie percepute ca niște ființe fragile, dependente de o figură masculină, iar din ce în ce mai mulți băieți învață că este sănătos să își exprime emoțiile și să nu se arate întotdeauna invincibili. Din acest motiv, nonconformitatea de gen la unii copii și adolescenți poate fi o reflecție a schimbărilor care apar la nivel cultural (propagate rapid în mediul online) și nu neapărat o identificare propriu-zisă cu un alt gen, iar pentru niciunul dintre aceste cazuri nu există dovezi că ar fi un lucru patologic.

Copilul meu copiază ce vede pe internet – de ce?

Primul pas este să înțelegem de ce un copil ar putea ajunge să copieze anumite persoane sau tendințe observate pe internet, indiferent că acestea au legătură cu minoritatea LGBT sau cu altceva. Luând în considerare faptul că majoritatea copiilor cu nonconformitate de gen ajung, în timp, să renunțe la asumarea unei identități de gen diferite de sexul biologic, o posibilă explicație poate fi găsită într-un comportament manifestat de majoritatea persoanelor, indiferent de vârstă: imitarea.

Comportamentele de imitare ale copiilor sunt strâns legate de nevoia de apartenență și acceptare în cadrul unui grup social. Această dependență a oamenilor de membrii grupului lor generează motivații și presiuni sociale, influențând comportamentul de imitare. Copiii prezintă o tendință naturală de a imita acțiunile persoanelor de referință (Over & Carpenter, 2013).

Pentru a înțelege de ce copiii imită într-un anumit mod, este esențial să înțelegem conexiunea dintre învățarea socială și apartenența la grup. Presiunea socială de a imita poate fi exercitată direct de către grup sau percepută de către copil, chiar dacă aceasta nu este exprimată în mod direct (Turner, 1991). Imitarea se observă și la adulți, de exemplu, când aceștia adoptă manierismele partenerilor sociali (Chartrand & Bargh, 1999).

În cazul copiilor, imitarea servește la transmiterea de informații cu privire la raportarea față de o persoană („Te admir!”), realizări, competiție („Și eu pot face asta!”) sau pentru a obține un anumit statut în grup.

Învățarea socială prin imitare poate implica normele culturale, iar copiii au tendința de a imita mai mult comportamentele grupului lor decât ale altor grupuri. Normele culturale învățate devin evidente atunci când cineva le încalcă, ceea ce poate duce la proteste din partea copiilor. Unele norme se referă la modul în care trebuie să tratăm indivizi sau grupuri specifice, iar contextul cultural actual este marcat și de faptul că grupurile vulnerabile (de exemplu, minoritățile etnice sau sexuale) se bucură de mai multe drepturi și protecție, iar nedreptățile față de acestea sunt criticate și combătute cu mai multă fermitate decât oricând altcândva în istorie. Rolul social media nu poate fi ignorat în ceea ce privește propagarea acestor norme culturale, atât de către persoane influente, cât și de către persoanele de aceeași vârstă (colegi, prieteni). Acest fapt ne poate ajuta să înțelegem de ce, în unele cazuri, imitarea anumitor comportamente observate pe internet poate fi esențială în integrarea și acceptarea de către grup.

Ce facem dacă observăm nonconformitate de gen la copii?

Literatura de specialitate sugerează că, atunci când copiii sunt descurajați din a-și exprima identitatea de gen, apare riscul ca aceștia să integreze rușinea în imaginea lor despre sine (Wallace & Russell, 2013). Tentativele de a preveni transsexualitatea sau transgenderismul sunt neetice, deoarece înjosesc demnitatea copiilor cu varianță de gen (Drescher & Pula, 2014). Din perspectiva dezvoltării copilului, un copil care este descurajat (sau chiar pedepsit) atunci când insistă să folosească anumite pronume (sau să facă alte lucruri neconforme cu sexul atribuit la naștere) va învăța 2 lucruri: că nu poate avea încredere în propria cunoaștere a propriei persoane și că adulții de care depinde nu îl valorizează pentru ceea ce el știe și simte că este.

Se cunoaște faptul că sănătatea mintală a copiilor și adolescenților – fie ei tipici, transgender, nonbinari sau cu o expresie de gen diferită de sexul biologic – este puternic influențată de susținerea oferită de părinți. Astfel, specialiștii recomandă ca părinții și ceilalți adulți importanți din viața tinerilor să valideze nevoia acestora de a explora, de a se cunoaște pe sine și de a experimenta, susținându-i și acceptându-i.

Concluzie

Cu acest articol se încheie și seria noastră despre non-heterosexualitate. De reținut este faptul că orientarea sexuală, oricare ar fi aceasta, este stabilită mai degrabă prin intermediul unor factori biologici și nu prin învățare sau „transmitere”. De asemenea, sperăm că am reușit să transmitem importanța empatiei față de persoanele care sunt altfel decât noi și a încercării de a înțelege și accepta înainte de a judeca. Dacă încă nu ați citit seria noastră de articole pe tema diversității de gen, vă învităm să o faceți aici