Partea I – Creierul, hormonii și persoanele care ne atrag
Unul dintre cele mai des întâlnite mituri legate de educația sexuală este faptul că aceasta ar putea să îi facă/să îi încurajeze pe copii/adolescenți să „devină” homosexuali sau transgender. Deși influența factorilor sociali și culturali în ceea ce privește exteriorizarea orientării sexuale sau a identității de gen nu poate fi negată, studiile din domeniul psihologiei, al neuroștiințelor și al medicinei ne arată că la baza orientării sexuale stau, mai degrabă, aspecte biologice și procese fiziologice care au loc chiar înainte să ne naștem. În cele ce urmează, prezentăm o sinteză a studiilor existente la momentul actual.
Informații generale
Literatura de specialitate ne spune că trăsăturile și comportamentele nu sunt 100% înnăscute sau dobândite. De asemenea, când se vorbește despre orientări non-heterosexuale, se vorbește frecvent despre „androfilie” (atracție față de bărbați – femei heterosexuale și bărbați homosexuali) și „genofilie” (atracție față de femei – bărbați heterosexuali și femei lesbiene). Această distincție este importantă, deoarece tiparele neuronale, hormonale etc. tind uneori să fie mai similare în funcție de sexul față de care oamenii sunt atrași (deci avem similitudini între persoane androfile, de exemplu, indiferent că sunt hetero- sau homosexuale). În unele cazuri, contează mai puțin dacă vorbim despre heterosexualitate sau non-heterosexualitate. De exemplu, există cazuri în care nu se observă similarități între persoanele homosexuale, ci mai degrabă între persoanele androfile, adică cele atrase de bărbați, indiferent că vorbim de femei heterosexuale sau bărbați homosexuali.
În ceea ce privește orientarea sexuală a bărbaților, aceștia sunt mai degrabă fie heterosexuali, fie homosexuali, foarte rar bisexuali. În cazul femeilor, se observă contrariul – există o probabilitate mai crescută ca acestea să fie heterosexuale sau bisexuale, iar mai rar exclusiv homosexuale (Ngun et al., 2011). Non-heterosexualitatea tinde să fie precedată de nonconformitate de gen în timpul copilăriei (aspect observat în multe culturi), în cazul ambelor sexe.
Orientarea sexuală este determinată în dezvoltarea timpurie, prin interacțiunea hormonilor gonadali cu fondul genetic și creierul în curs de dezvoltare, devenind evidentă în perioada pubertății, sub influența hormonilor sexuali (Bao & Swaab, 2011; Hines, 2011; Bailey & Zucker, 1995; Rivers, 2002; Balthazart, 2011; Reinisch et al., 2017).
Atitudinile oamenilor față de orientarea sexuală tind să coreleze cu perspectiva lor asupra cauzelor orientării sexuale. Cei care au atitudini pozitive față de persoanele non-heterosexuale vor tinde să considere că orientarea sexuală este înnăscută și nu este influențată de factori sociali, în timp ce persoanele cu atitudini negative („homosexualitatea este imorală”) vor tinde să creadă că este ceva învățat – de exemplu, că acceptarea persoanelor homosexuale la nivel de societate va duce la creșterea numărului persoanelor homosexuale.
Există semnificativ mai multe dovezi care susțin cauzele non-sociale ale orientării sexuale decât pe cele sociale. Eșecul de a modifica orientarea sexuală prin „terapie reparativă / de conversie” este un argument în plus împotriva rolului pe care mediul îl joacă în dezvoltarea sa (APA, 2000). Dovezile neuro-anatomice, genetice și hormonale susțin faptul că orientarea sexuală este imposibil de schimbat (sau de ales în mod voluntar) (LeVay, 1991).
Perspectiva neuroendocrină (the organisational hypothesis)
După cum menționam la începutul acestui articol, studiile arată că orientarea sexuală este puternic influențată de evenimente ce au loc în perioada intrauterină. Oamenii de știință (Byne and Parsons 1993; Ellis and Ames 1987; Meyer-Bahlburg 1984) au formulat o ipoteză din perspectiva neuroendocrină în ceea ce privește orientarea sexuală, pe care o sumarizăm în cele ce urmează.
Embrionii feminini/masculini își încep dezvoltarea în mod identic. Diferențierea sexuală are loc în primele 2 luni de sarcină și începe atunci când gonadele (glandele sexuale) se transformă fie în testicule, fie în ovare. În mare parte, dezvoltarea masculină necesită androgeni (hormoni masculini), iar în lipsa acestor androgeni are loc dezvoltarea feminină.
Ulterior, în a doua jumătate a sarcinii, are loc diferențierea la nivelul creierului – deoarece organele sexuale și creierul se dezvoltă în etape diferite, acestea sunt și influențate de procese diferite și independente și, prin urmare, există posibilitatea ca organele sexuale să se dezvolte într-o direcție, iar creierul într-alta. Dezvoltarea într-o direcție genofilă are loc datorită nivelului crescut de androgeni, iar dezvoltarea într-o direcție androfilă are loc datorită absenței androgenilor. Această diferențiere se caracterizează prin organizarea hormonilor sexuali în creier (acest efect este ireversibil), iar aceștia vor activa circuitele cerebrale în timpul pubertății, ducând la modificările specifice acestei perioade de dezvoltare (acest efect este reversibil). Acest fenomen stă, ipotetic, și la baza formării identității de gen (Bao & Swaab, 2011; Fisher et al., 2016).
Efectele de organizare au loc în perioada pre- și neonatală și sunt permanente (Cohen-Bendahan et al., 2005).
Dovezi neuro-anatomice
Cele mai convingătoare dovezi care susțin teoria neuro-endocrină a orientării sexuale sunt diferențele neuroanatomice care apar între persoanele hetero- și homosexuale în arii ale creierului care sunt implicate în comportamente sexuale.
O structură a hipotalamusului (INAH-3, interstitial nucleus of the anterior hypothalamus) pare să difere între grupuri: dimensiunea este similară în cazul femeilor și bărbaților homosexuali, existând diferențe semnificative față de dimensiunea în cazul bărbaților heterosexuali (LeVay, 1991). Acest studiu este important, deoarece susține ipoteza organizațională cu dovezi neuroștiințifice directe, însă trebuie ținut cont de faptul că există și multe excepții. Mai exact, aceste excepții fac referire la faptul că s-au observat și cazuri în care dimensiunea structurii INAH-3 era mai mare în cazul bărbaților homosexuali, respectiv mai mică în cazul celor heterosexuali. Astfel, deși în unele studii s-a observat un tipar în ceea ce privește dimensiunea acestei regiuni, alte studii nu au putut reproduce aceleași rezultate, motiv pentru care nu putem concluziona că regiunea INAH-3 este esențială în determinarea orientării sexuale.
Apar diferențe și în alte structuri cerebrale: comisura anterioară este mai mică la bărbații homosexuali decât la cei heterosexuali și la femei (Allen & Gorski, 1992), iar nucleul suprachiasmatic este mai mare la bărbații homosexuali decât la cei heterosexuali și la femei (Swaab et al., 1997). Există și studii mai recente care au identificat diferențe la nivelul structurilor cerebrale între bărbați și femei, respectiv persoane hetero- și homosexuale (Poeppl et al., 2016).
Procesarea stimulilor specifici unui anumit gen diferă în funcție de orientarea sexuală – de exemplu, atunci când sunt expuși la substanțe derivate din testosteron și estrogen, bărbații homosexuali prezintă tipare de activare cerebrală similare femeilor heterosexuale (în ambele cazuri, persoane androfile), care sunt diferite de tiparele de activare prezentate de bărbații heterosexuali (persoane genofile) (Savic et al., 2005). În ceea ce privește cogniția spațială și fluența verbală, există similarități între persoanele genofile (femei homosexuale și bărbați heterosexuali), respectiv între cele androfile (bărbați homosexuali și femei heterosexuale) (Xu et al., 2017).
Influențe hormonale asupra orientării sexuale
În ceea ce privește orientarea non-heterosexuală, cea mai studiată afecțiune medicală este CAH (congenital adrenal hyperplasia) – hiperplazia congenitală a glandelor suprarenale. Această afecțiune este una genetică autozomal recesivă – adică apare atunci când atât mama, cât și tatăl sunt purtătorii genei care o transmit, fără ca în cazul lor să se manifeste afecțiunea. Atât băieții, cât și fetele sunt expuși la niveluri atipic de crescute de androgeni (testosteron).
În cazul fetelor, se observă masculinizarea organelor genitale, astfel încât sexul la naștere este adesea ambiguu. Alte consecințe ale acestei afecțiuni sunt manifestarea trăsăturilor masculine în copilărie, precum alegerea partenerilor de joacă masculini, preferința pentru jucării „de băieți”, nonconformitatea de gen, manifestarea unor trăsături de personalitate masculine și identificare mai frecventă ca persoană homosexuală decât în populația generală (Hines et al., 2004; Fisher et al., 2016).
De obicei, după naștere, copiii primesc tratament medical pentru a reduce nivelul de testosteron, astfel încât modificările care apar ulterior (de exemplu, faptul că prevalența orientării homosexuale la femei este mai frecventă în acest grup decât în populația generală) se datorează efectelor de organizare ale testosteronului (care au apărut în momentul dezvoltării prenatale a creierului) și nu învățării.
Alte afecțiuni posibil relaționate cu homosexualitatea sunt: sindromul de insensibilitate la androgeni, deficitul de 5-alfa-reductază, expunerea prenatală la hormoni sintetici cu efecte androgenizante (Byne & Parsons, 1993; Money, 1988).
Chiar și în etapa adultă, se observă niveluri mai crescute de testosteron la femeile homosexuale decât la cele heterosexuale; nu se observă diferențe între bărbații hetero- și homosexuali. În ceea ce privește expunerea la stres, se observă niveluri de cortizol mai crescute la persoane genofile, respectiv mai scăzute la persoane androfile. (Juster et al., 2015)
Concluzie
În primul articol din această serie, am sumarizat câteva informații de bază despre persoanele care nu sunt heterosexuale și despre modul în care se formează orientarea sexuală: studiile ne arată că rolul pe care îl joacă procesele prenatale, în special cele ce țin de formarea creierului și de influența hormonilor asupra dezvoltării fătului, nu ar trebui ignorat. Următorul articol va explora fascinanta lume a geneticii, dovezi suplimentare cu privire la influența hormonilor și câteva studii de caz care ne arată că a schimba orientarea sexuală a unei persoane nu este posibil – sau dezirabil.
