Cum ar fi să învățăm despre noi înșine, relații, limite și iubire într-un spațiu sigur, prietenos și fără judecăți?
La atelierele pe care le organizăm vara aceasta la Clinica9, ne propunem să creăm exact acest spațiu – în care copiii și adolescenții pot pune întrebări, pot explora idei și pot învăța unii de la alții, într-un mod activ și conectat.
Punem în centrul atenției întrebările reale ale pubertății și adolescenței și le explorăm împreună prin metode care chiar funcționează: jocuri de rol, scenarii, dezbateri, quiz-uri online, exerciții în perechi sau în echipă.
Ce vom explora împreună:
Grupa 9-12 ani
- Limite sănătoase în relațiile cu cei din jur. Prin împărtășirea propriilor experiențe și jocuri de rol, vom învăța cum să stabilim limite sănătoase și vom exersa comunicarea asertivă – o abilitate necesară pentru relații echilibrate și armonioase
- Schimbarea este bună – ce se întâmplă cu mine la pubertate? Departe de a fi o lecție clasică de biologie, în acest atelier vom aborda într-un mod interactiv atât noțiuni de anatomie, cât și schimbările care apar pe plan social, emoțional și cognitiv, folosind metode precum quizul și învățarea prin descoperire.
- Ce este iubirea? Exercițiile de autoreflecție ne vor ajuta să descoperim diferența dintre „îmi place” și „iubesc”, iar lucrul în echipe pe baza unor scenarii fictive ne va familiariza cu diferite situații care pot apărea în relațiile romantice. Învățăm despre diferite tipuri de relații și interese romantice, iar, la final, ne verificăm cunoștințele despre relații sănătoase printr-un quiz.
- Siguranța online – Discutăm despre oportunitățile, dar și riscurile care apar atunci când navigăm prin lumea digitală. Învățăm să o facem într-un mod sigur, utilizând metode precum brainstormingul și tehnica Semaforului, care ne semnalează ce avem de făcut în diferite situații pe care le putem întâlni online, pe baza unor exemple concrete.
Grupa 13-15 ani
- Relații sănătoase și nesănătoase. Lucrând în diade pe baza unor scenarii și prin jocuri de rol, vom aprofunda caracteristicile unei relații echilibrate și vom învăța cum să identificăm așa-numitele „red flags” care pot apărea în dinamica unei relații.
- Consimțământ și siguranță personală. Prin materiale video, autoreflecție și dezbateri, demontăm mituri cu privire la abuz, învățăm cum ne stabilim și exprimăm limitele și cum să rămânem în siguranță
- Contracepție și infecții cu transmitere sexuală. Prin lucru în echipă, quizuri și exerciții de învățare prin descoperire, vom afla despre cele mai (in)eficiente metode contraceptive și câteva noțiuni de bază despre infecțiile cu transmitere sexuală, cu focus pe ce putem face pentru a le preveni.
- Diversitate și incluziune. Reflectăm asupra diferitelor straturi ale identității noastre, ne verificăm cunoștințele printr-un quiz online și dezbatem cele mai frecvente mituri cu privire la diversitatea sexuală și de gen.
Fără predici. Fără rușine. Doar conversații reale și exerciții care ajută copiii și adolescenții să-și înțeleagă mai bine propriile nevoi, emoții și relații.
Atelierele sunt organizate și facilitate de specialiști cu experiență în lucrul cu adolescenți (psih. dr. Oana Cobeanu și psihoterapeut Ștefana Rarău), într-un cadru educațional sigur, empatic și bine structurat. Fiecare întâlnire este gândită să sprijine dezvoltarea abilităților socio-emoționale și autonomia în luarea deciziilor. Primele trei întâlniri vor consta în workshopuri interactive, iar cea de-a patra întâlnire va presupune vizionarea unui film, urmată de discuții și exerciții pe baza acestuia.