Motto: Suntem pre-programați să fim ținuți în mintea și inima cuiva. (Diana Fosha)
Când am început lectura în domeniul teoriei atașamentului am fost fascinată, deoarece am găsit multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam cu referire la relația părinte-copil. Acest articol e scris în speranța că vei găsi și tu răspunsuri la întrebările pe care le ai în raport cu relația dintre tine și copilul tău.
Ce este Cercul Siguranței*?
Este un program terapeutic și educațional centrat pe relația copil-părinte, bazat pe teoria atașamentului și care ne învață cum să fim alături de copii în funcție de nevoile lor. Este, totodată, calea spre atașamentul securizant, concentrându-se pe nevoile copilului și lentila părintelui, adică modul în care părintele reușește să fie alături de copil.
John Bowlby ne spune că atașamentul (legătura emoțională) cu alte ființe umane reprezintă axul în jurul căruia gravitează viața noastră, nu doar în prima copilărie și în anii de școală, dar și în adolescență și la vârsta adultă. Din aceste relații intime se nasc atât puterea noastră de a depăși obstacole, cât și bucuria de a trăi. Relatările părinților, observațiile clinice și datele empirice cad de acord asupra acestui fapt.
Atașamentul definește legătura emoțională dintre oameni, iar John Bowlby sugerează că ne naștem programați să ne conectăm cu cei din jur, iar această legătură ne ajută să supraviețuim.
Între nou-născut și părinții săi (sau alte persoane ce joacă rolul de părinte) se dezvoltă o relație specială. Atașamentul determină copilul să caute sprijin, apărare și alinare la persoana de referință, în caz de pericol. Acest pericol poate să fie atât obiectiv cât și subiectiv (amenințare, teamă, durere). Persoanele de referință, de care copilul se atașează sunt adulții cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viață. Teoria atașamentului descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane.
Fiecare dintre noi, adulții, am moștenit din relația de atașament primară, un mod de a interacționa în relații, care influențează și felul în care suntem în relația cu copiii, felul în care îi creștem (spunem că avem un anumit tip de atașament). Acest mod de a relaționa cu copiii noștri este preluat, cel puțin o parte, din famile, în funcție de felul în care propriii noștri părinți au știut să fie alături de noi. Cercul siguranței ne spune că pentru a-l ajuta pe copil să dezvolte un atașament securizant este important să reușim să fim mai mari, mai înțelepți, mai puternici și, totodată, mai blânzi. Pentru unii părinți este mai ușor să fie mai înțelepți și mai blânzi, iar altora le este mai ușor să fie mai puternici și mai mari. Aceasta este lentila părintelui – felul în care reușește să fie alături de copil, într-un mod automat, așa cum a învățat de la persoanele de referință din viața lui. Dacă părintele se concentrează pe nevoia copilului și înțelege de ce copilul uneori are comportamente care pe el îl fac să se simtă inconfortabil, tinde să mărească empatia și responsivitatea către copil într-un mod sănătos.
Toți părinții știu ce înseamnă să te simți fără resurse și să nu reușești să înțelegi care ar putea fi nevoia copilului. Învățarea cercului nevoilor este o modalitate de a descifra care sunt nevoile copiilor și cum anume putem să le fim alături. Odată ce părintele înțelege cercul nevoilor, atât viața copilului cât și a părintelui vor deveni mai echilibrate.
Spre exemplu, atunci când copilul este curios să exploreze mediul, el deseori se îndepărtează de părinte, fie că acest lucru se întâmplă acasă, în parc sau în vizită la prieteni. Copilul ne transmite faptul că este dornic să cerceteze și să descopere lucruri noi. Pentru un părinte cu un tip de atașament anxios este foarte greu să-i ofere copilului oportunitatea de a alege atunci când acesta are curaj să plece în explorare. Dacă părintelui îi este dificil când copilul testează noi lucruri, îi va transmite mesajul că mediul înconjurător este periculos și ceva rău se poate întâmpla când pleacă să exploreze. În timp, copilul învață că părintele se simte inconfortabil când el se îndepărtează, așa că va evita să exploreze mediul, deoarece el evită emoțiile care apar în relația cu părintele în acele momente. Acesta este atașamentul de tip anxios.
Alteori, copilul are nevoie de reîncărcare emoțională. Copiii pleacă să exploreze mediul, apoi se întorc în brațele părintelui. Copilul poate să fie fericit când se întoarce în brațele părintelui sau poate să experimenteze emoții negative, să fie trist sau furios. Atunci când părintelui îi este greu să rămână cu emoțiile negative ale copilului cu scopul de a-l ajuta să și le regleze sau îi este dificilă primirea copilului care trăiește furie, frică, tristețe, copilul învață în timp să evite conectarea emoțională cu părintele. Când copilul nu mai cere ajutorul părintelui pentru a-și regla emoțiile sau pentru a se reîncărca emoțional, se dezvoltă un tip de atașament evitant.
În situațiile în care părintele este absent sau îi este dificil să îi permită copilului atât explorarea cât și reîncărcarea emoțională, copilul dezvoltă un tip de atașament dezorganizat. Copilul învață că trebuie să se descurce singur și nu își exprimă nevoile și/sau emoțiile.
Atunci când părintele este conștient de nevoile copilului, îl lasă să exploreze mediul în contexte sigure și este alături de el atunci când copilul îi cere acest lucru și, totodată, este acolo dacă are nevoie de încărcare emoțională. Părintele reușește să ghideze comportamentul și emoțiile copilului, inclusiv atunci când acesta se simte copleșit, și astfel copilul dezvoltă atașamentul de tip securizant, acel atașament care ne ajută pe termen lung să fim adulți echilibrați.

Studiile pe atașament ne spun că atunci când cunoaștem nevoile copilului și reușim să gestionăm situațiile complicate în care suntem puși alături de ei, reușim să fim părinți suficient de buni. În cabinet văd frecvent dorința părinților de a face totul bine, dacă se poate fără greșeală. Copiii însă nu au nevoie de părinți perfecți, copiii au nevoie de părinți suficient de buni. Acest lucru înseamnă că părinții mai pot face și greșeli și asta este în regulă, atât timp cât rămânem conectați cu copilul și conștientizăm că putem face o schimbare.
Încă un aspect ce trebuie menționat este faptul că nu e niciodată prea târziu – pe măsură ce învățăm un nou mod de a ne crește/educa copilul, va fi tot mai bine pentru relația dintre noi și copil. Copiii ne oferă o mulțime de șanse pentru a îndrepta lucrurile – cel mai mult își doresc atenția și afecțiunea noastră și pot fi mult mai toleranți și iertători decât noi înșine, părinții.
Lucrez de mulți ani cu copiii și familiile lor și, oricât de complicată ar fi fost problema cu care au apelat la mine, de multe ori s-a redus la nevoi neîndeplinite. Aici mă refer la nevoile copiilor, atât emoționale cât și fiziologice sau chiar comportamentale. Cu toții avem nevoia de a explora mediul, o facem natural și automat, suntem curioși și astfel ne dorim să descoperim cât mai multe din ceea ce ne înconjoară. Această nevoie de a explora mediul pentru copii este poziționată pe partea de sus a cercului, atunci când ne referim la cercul siguranței. Când nu cunoaștem această nevoie, ca părinte, tindem să limităm experiențele de explorare ale copilului, referindu-ne la dezvoltarea stilului de atașament anxios. După ce copiii reușesc să meargă fără ajutor, încep să fie tot mai curioși și să ajungă mai peste tot, lucru care îi ajută și la dobândirea de noi achiziții cognitive. Este important să îi oferim copilului posibilitatea de a cerceta mediul înconjurător (de exemplu, îl ajutăm atunci când își dorește să se dea pe leagăn în parc sau să se dea pe trambulină). Pentru mulți părinți este dificil să le fie alături copiilor în momentele de explorare, din frica sau îngrijorarea că ceva rău li s-ar putea întâmpla acestora. Copiii au însă nevoie atât să fie lăsați să exploreze, cât să ne și bucurăm alături de ei în momentele de explorare.
O altă nevoie a copiilor este cea de reîncărcare emoțională pe care o mai numim ajutor în gestionarea emoțiilor. Spunem că celor mici li se golește rezervorul emoțional și astfel ei vin spre părinți pentru sprijin: o îmbrățișare pentru a se simți din nou conectați, sau orice alt gest care să le arate că sunt în siguranță și acceptați cu orice emoție a lor, fie că este furie, tristețe sau entuziasm debordant. Atunci când părintele nu este disponibil din punct de vedere emoțional, ne referim la partea de jos a cercului și aici recunoaștem atașamentul de tip evitant. Unor părinți le este dificil să le fie alături copiilor emoțional atunci când aceștia au nevoie. Acele momente pot să apară ca o detașare emoțională în urma fricii că nu pot face față situației sau, uneori, rușinii determinată de ce vor spune ceilalți despre faptul că nu reușesc să își liniștească copilul. Apoi apare furia fiindcă au fost puși în acea situație în care, probabil, se simțeau lipsiți de abilitățile necesare pentru a rezolva problema.
Atunci când reușim să fim alături de copiii noștri și să identificăm nevoia, adică atât să le oferim spațiu și să îi însoțim în explorare cât și să fim acolo atunci când au nevoie emoțional, copiii se vor simți în siguranță și vor învăța că lumea este un loc prietenos în care ei pot crește sănătos. Odată ce părinții înțeleg sursa care dezechilibra relația, lucrurile se pot schimba semnificativ. Din punct de vedere al cercului siguranței, acest lucru înseamna să fim mâini pe cerc.
Cu cât copilul se simte mai în siguranță, cu atât se va bucura mai mult de timpul petrecut cu părintele, va avea mai multă încredere în sine și convingerea că poate veni să ceară sprijinul când îi va fi greu, acum cât și pe parcursul anilor provocatori ai adolescenței.
Ce este Cercul Siguranței privit prin ochii mei?
Cercul siguranței m-a învățat care este stilul de parentaj pe care părinții mei l-au folosit și pe care l-am asimilat inconștient. M-a ajutat să înțeleg că nevoile pe care le avem cu toții sunt legitime, chiar dacă uneori cei din jurul nostru nu reușesc să ni le îndeplinească atunci când noi le cerem. Acum știu ca este important să învățăm copiii că pot să își exprime nevoile chiar dacă ele uneori nu vor fi îndeplinite și mai important, este să transmitem copilului că nu este nimic greșit în a avea nevoi.
Totodată, cercul siguranței mi-a arătat un alt stil de parentaj față de cel pe care îl cunoșteam eu, iar astfel pot alege conștient cum îmi doresc să interacționez cu copiii.
În munca mea de zi cu zi, scopul este acela de a ghida părinții care își doresc să le fie alături copiilor. Când părinții înțeleg care este nevoia copiilor și reușesc să o identifice, de cele mai multe ori, se simt ușurați. Această stare de ușurare eu o asociez cu un zâmbet larg. Ei înțeleg că cei mici nu își doresc să îi rănească, copiii sunt ființe inofensive care au nevoie de iubire și disponibilitate în a le ghida pașii, așa cum fac eu cu părinții. Când cunoaștem aceste lucruri de bază relația devine mai funcțională și mai sănătoasă. Bineînțeles că nu dispar toate momentele greu de gestionat, dar cu siguranță atunci când ele vor apărea, îți va fi mai ușor să le gestionezi!
E nevoie ca părinte să îți amintești două lucruri. Copilul tău are nevoie doar ca tu să fii un părinte suficient de bun și că niciodată nu e prea târziu, deoarece copiii ne oferă multe șanse pentru a îndrepta lucrurile.
*Programul Cercul Siguranței
Programul este axat pe relația dintre părinte și copil și e conceput pentru viitori părinți, actuali părinți sau îngrijitori, astfel încât să asimileze într-o modalitate ușoară principii importante care sprijină dezvoltarea atașamentului securizant. Atașamentul sigur ajută copilul să devină un adult funcțional și sănătos emoțional.
Acest program este recunoscut la nivel mondial, bazat pe peste 50 de ani de cercetări în teoria atașamentului. Obiectivul programului este acela de a-i ajuta pe părinți/bunici/cadre didactice să înțeleagă lumea emoțională a copilului, să îi susțină abilitatea de a-și gestiona emoțiile, să îl ajute să își dezvolte încrederea în propria persoană.
Cui se adresează?
Programul se adresează părinților, bunicilor și cadrelor didactice care doresc să înțeleagă și să răspundă mai bine la nevoile copiilor, care vor să știe cum să consolideze conexiunea emoțională cu aceștia, pentru a le stimula dezvoltarea și încrederea în sine a copiilor.
Beneficii:
Prin participarea la acest curs părinții sau oricare altă persoană implicată în creșterea copilului vor fi pregătiți să:
- Îi încurajeze pe copii să exploreze;
- Înțeleagă, să prevină și să gestioneze stările emoționale intense ale copiilor;
- Înțeleagă semnalele transmise de copil ;
- „Repare” relația atunci când este una dificilă.
Cum se desfășoară:
Programul cuprinde 8 întâlniri (o întâlnire /săptămână) și se derulează pe parcursul a 8 săptămâni consecutive. Ședințele se desfășoară în grupe de maxim 8 persoane. Durata fiecărei întâlniri este de 90 minute.
Înscrieri:
Pentru mai multe detalii legate de costuri și perioada de desfășurare a cursului, vă rugăm să completați formularul de înregistrare (veți primi un e-mail ulterior) sau să ne contactați direct.
Photo by Nixx Studio on Unsplash