„Tristețea și furia sunt foarte apropiate.”- una dintre numeroasele invitații către reflecție lansate de pelicula Close (Aproape), o capodoperă despre prietenie, sănătate mintală, explorarea identității și multe altele.
Close este o producție cinematografică belgiană, al cărei binemeritat succes, marcat de obținerea marelui premiu de la Cannes, 2022 și a multiple alte nominalizări, ne reamintește cât de profunde și răscolitoare pot fi dificultățile cu care se confruntă un adolescent. Regizorul Lukas Dhont, care își prezintă creația drept o aspirație către libertate, ne poartă cu delicatețe prin universul a doi buni prieteni, Léo și Rémi, doi băieți în vârstă de treisprezece ani. Filmul debutează cu atmosfera jovială ce caracterizează prietenia strânsă dintre cei doi și devoalează treptat provocările maturizării cu care aceștia se confruntă, care duc în final la ruptura ireversibilă dintre adolescenți.
Léo și Rémi sunt de nedespărțit. Se joacă mereu împreună, mănâncă unul la celălalt acasă, la masă cu restul familiei, dorm împreună, merg cu bicicleta la școală și stau mereu în aceeași bancă. Au discuții profunde despre viitor, Léo fiind susținătorul numărul unu al lui Rémi în ceea ce privește talentul și pasiunea sa pentru cântatul la un instrument muzical, încurajându-l să urmeze o carieră muzicală și promițându-i că îi va fi alături necontenit. Până aici, un film despre iubire, prietenie, despre simplitatea copilăriei.
Filmul urmărește evoluția celor două personaje și a relației dintre acestea, care ia o turnură neașteptată odată ce băieții încep școala. Întrebările iscoditoare ale colegilor de clasă și remarcile referitoare la apropierea dintre cei doi, percepută drept neobișnuită de către unii dintre ei, invită cei doi protagoniști la un proces amplu de introspecție cu privire la însemnătatea prieteniei și a rolului pe care îl joacă unul în viața celuilalt. Curând, Léo începe să se distanțeze de Rémi, în timp ce acesta din urmă îi caută, în continuare, prezența. Filmul devine astfel și despre însingurare, bullying, orientare sexuală, și nu numai. Într-un interviu, Lukas Dhont vorbește despre concluziile obținute în urma studierii unor testimoniale despre prietenia dintre băieți, pe care apoi le proiectează cu măiestrie deosebită asupra celor doi protagoniști. Mai precis, presiunea socială și prejudecățile despre felul în care ar trebui să se comporte bărbații îi privează pe mulți dintre aceștia de a-și manifesta sinele autentic, împingându-i să își ascundă sensibilitatea, fragilitatea și adevărata frumusețe sub o armură a „masculinității”, așa cum aceasta este greșit promovată de societate.
Din replicile personajelor, mare parte din aceste frământări sunt aproape insesizabile. În schimb, oricine este atent la emoțiile atât de delicat și autentic exprimate de cei doi băieți, dar și la comportamentele acestora, poate reuși să identifice suferința lor. În viața de zi cu zi, suferința oamenilor poate fi la fel de ușor mascată, prin furie, prin evitare sau pur și simplu prin afișarea unui zâmbet. Astfel, filmul Close ne îndeamnă să privim dincolo de armurile afișate de cei din jur și să acționăm cu blândețe ori de câte ori avem ocazia și ne arată urmările tragice ale ignoranței la care putem fi expuși încă de la vârste fragede.
Ecranizarea culminează cu momentul în care Léo află despre plecarea definitivă a lui Rémi, moment sfâșietor, ce încarcă atmosfera deja greoaie cu și mai multă suferință. Ultima parte a filmului prezintă încercările lui Léo de a gestiona pierderea suferită. „Tristețea și furia sunt foarte apropiate”. Comportamentul lui Léo poate fi descris drept un strigăt de ajutor, de încercare a legitimizării suferinței lui Rémi, dar și a propriei suferințe, exprimate sub forma furiei față de colegii săi, care îl descriu pe Rémi drept o persoană mereu veselă („-De unde știi că era mereu vesel? -Așa îl vedeam. -Și chiar crezi că era tot timpul vesel?”). Băiatul este răscolit și de vinovăție, gândindu-se că ar fi contribuit, prin comportamentul său, la ruptura ireparabilă dintre cei doi. În deznodământ, Léo mărturisește acest lucru mamei lui Rémi. Deși îi este dificil să integreze cele aflate, aceasta îl iartă în final pe băiat, conștientizând suferința acestuia și dându-i astfel permisiunea implicită de a se elibera de vinovăție.
Ce m-a impresionat cel mai tare este că filmul nu conturează o lume distopică. Léo și Rémi sunt doi băieți obișnuiți, cu familii imperfecte, ca oricare altele, dar care încearcă să le ofere ce au ele mai bun și să răspundă nevoilor lor pe cât se pricep de bine. La școală, se confruntă cu probleme familiare societății contemporane, și nu numai: răutăți și tachinări din partea colegilor de clasă, care nici nu îi resping și izolează de-a dreptul, dar nici nu îi acceptă întru totul; profesori care încearcă să intervină pentru a aplana conflictele, dar nu o fac cu suficient de mult interes sau nu dispun de pregătirea necesară.
Léo și Rémi ar putea fi oricare dintre noi sau dintre copiii noștri. Iar acesta cred că este cel mai puternic semnal de alarmă la adresa bullyingului din școli, dar și a stigmatizării persoanelor din comunitatea LGBTQ+, în general. Conform unui sondaj realizat de European Union Agency for Fundamental Rights, 44% dintre românii din comunitatea LGBTQ+ evită anumite locații de teamă că ar putea fi agresați (media în Europa fiind de 33%), iar 43% din același grup declară că au fost hărțuiți în anul precedent. În plus, 44% dintre elevii români din comunitatea LGBTI își ascund identitatea de gen/ orientarea sexuală la școală (media în Europa- 30%) și doar 12% spun că problemele ce țin de identitate sau orientare sexuală au fost vreodată adresate într-o manieră echilibrată în cadrul școlii (media în Europa- 33%).
Povestea tragică a lui Léo și Rémi ne amintește cât de importantă este adresarea problemelor de sănătate mintală și cât de bine pot masca uneori oamenii dificultățile prin care trec. Ca societate trecută prin vremuri în care se vehiculau replici precum „bătaia e ruptă din rai” sau „copiii curajoși nu plâng”, învățăm de la cei doi protagoniști că „să fii curajos nu înseamnă să-ți controlezi lacrimile, ci să poți explica”. Învățăm, de asemenea, despre necesitatea adresării bullyingului în școli și apelării la specialiști în sănătatea mintală, care să gestioneze dificultățile cu care copiii și adolescenții se confruntă.
În final, să nu uităm să ținem mereu aproape persoanele dragi, să nu minimizăm niciodată problemele cu care se confruntă și să fim blânzi atât cu noi înșine, cât și cu cei din jur.
