E duminică seara și acesta este primul weekend cu zăpadă din 2020. În timp ce îmi aștept rândul la casa de marcat din supermarket, arunc o privire pe Facebook. N-am mult timp la dispoziție, pentru că rândul nu e mare, doar distanța impusă îl face să pară așa. Și rulez câteva dintre amintirile din anii trecuți. O piesă la Teatrul Maghiar, ziua unei prietene la petrecerea de tango din mansarda de pe Napoca 15, întâlniri libere cu prietenii de la Clubul de lectură și Târgul de Crăciun din Piața Unirii, toate îmi fac dor de viața mea, anterioara pandemiei.

Ridic ochii și mă uit în jur, la o scenă care până anul acesta părea desprinsă dintr-un film: eu și toți cei din jurul meu purtăm măști. Și mi se face dor de viața mea de dinaintea pandemiei.

Am ales să scriu o serie* de articole despre „flexibilitatea psihologică”, pentru că acoperă o serie de abilități de care avem nevoie cu toții în viața noastră, însă cu atât mai mult în următoarele luni.

Așadar, ce este flexibilitatea psihologică și ce abilități ne pot ajuta să o cultivăm?

În modelul ACT (Terapia prin acceptare și angajament), flexibilitatea se referă la a fi conștient de gândurile și sentimentele care se desfășoară la momentul prezent fără apărări inutile și în funcție de ce oferă situația, persistând sau recunoscând momentul când este mai potrivit să ne adaptăm sau să ne schimbăm mentalitățile sau comportamentul pentru a urmări interese și valori centrale. Steven C. Hayes descrie 6 procese care sunt implicate în flexibilitatea sau inflexibilitatea psihologică.

Acceptarea

Frica, bucuria, tristețea, furia, dezgustul si surpriza/uimirea sunt emoții primare, înnăscute, care fac parte din condiția umană. Acceptandu-le, cu compasiune și curiozitate, ne oferim libertatea de a le înțelege mesajul. Acceptarea nu înseamnă ignorare sau minimalizare. Emoțiile pot să reflecte nevoi, la fel cum foamea sau poftele ne pot spune ca avem nevoie de hrană. Împotrivirea, manifestată prin evitarea experiențială a emoțiilor ne poate priva viețile de sens și de informațiile de care avem nevoie pentru a înțelege ce este important pentru noi. Pierdem, așadar, oportunitatea de a ne implica în urmărirea unui scop valorizat și toată bogăția experienței din acest parcurs. Cauza de bază a evitării experiențiale este fuziunea cognitivă.

Difuziunea cognitivă

Fuzionăm cu gândurile noastre atunci când le acordăm credibilitate, ca și cum ar fi o reflectare a realității și acest lucru poate avea efecte nocive. De exemplu, să ne gândim la afirmațiile de tipul: „Sunt anxios(ă)”sau „Sunt singur(ă)”. „M-am săturat să fiu așa izolat(ă)”. Acest tip de limbaj, ne face să ne identificăm cu durerea sau izolarea pe care le simțim. Difuziunea cognitivă înseamnă să nu luăm aceste afirmații drept adevăruri, înțelegând că durerea sau izolarea nu ne definesc și că acestea sunt pur și simplu gânduri generate de mintea noastră.

Atunci când ne percepem gândurile ca fiind simple gânduri, ce se ivesc în situația prezentă, se risipește iluzia că lucrul la care ne gândim e prezent prin simplu fapt că ne gândim la el. Gândul că „Am un sentiment de singuratate / neliniște” este diferit de gândul „Doamne, sunt atât de singur / neliniștit !”. Prima afirmație, defuzionată, este mai puțin generatoare de anxietate. Defuzionând limbajul, ne facilităm disponibilitatea de a ne confrunta cu experiențe dificile, capacitatea de a fi prezenți, conștienți, trăind o viață valorizată. Difuziunea cognitivă este bine rezumată prin fraza „Privește la gândurile tale și nu prin ele”.

Contactul conștient cu momentul prezent

Fuziunea cognitivă despre care vorbeam mai sus nu are drept consecințe doar inflexibilitatea și evitarea experiențială. Când fuzionăm cu gândurile noastre, ne încurcăm în diverse cadre temporale și evaluative. Viața noastră este tot mai complexă și sunt multe lucruri de care trebuie să fim conștienți. Nu-i de mirare că este atât de ușor să ne rătăcim și astfel să pierdem tot mai mult contactul cu momentul prezent (sau cu viața noastră în prezent).

Conștiința deplină în context

Dezvoltăm această deprindere facându-ne obiceiul de a ne concentra atenția asupra diferitelor momente din viața noastră, într-un mod complet, fără să ne ferim, fără să judecăm, difuzionat și cu acceptare.

Valorile

Acceptarea, difuziunea și conștiința deplină sunt utile în sine, dar sunt lipsite de consistență dacă nu sunt folosite în slujba unei vieți pline de sens. Iar viața devine mai bogată, când alegem ce e mai important pentru noi, în consens cu nevoile noastre. Putem clarifica cât de importantă este o valoare în viața noastră din cât de puternic este un sentiment atunci când această valoare este în pericol sau din costurile pe care suntem dispuși să ni le asumăm atunci când o urmăm, în ciuda adversităților.

Angajamentul de a acționa

Dacă ne-am clarificat valorile, alegând să le dăm importanță în viața noastră, ne deschidem către posibilitatea de a simți durere. Dacă alegi să iubești pe cineva, te expui posibilității de a fi respins sau de a suferi o pierdere. Dacă ești medic și îți dorești să alini suferința altor oameni, te deschizi către o durere specială când vezi suferința altor oameni. „Dacă nu-mi pasă nu voi suferi” este un mod sigur prin care mintea umană ne ține la distanță de propriile valori. Și ocolind durerea vie, pulsantă care apare ocazional când alegem direcția valorilor, ne trezim într-o durere surdă și obositoare, costul unei vieți fără direcția de care sufletul nostru are nevoie. Angajamentul de a acționa implică contactul cu valorile alese, stabilirea unor scopuri în direcția lor, acțiuni specifice, dar și identificarea și gestionarea obstacolelor interioare ce stau în calea acțiunii.

*Această serie de articole despre flexibilitatea psihologică se va concentra pe fiecare proces în parte: acceptarea, difuziunea cognitivă, contactul conștient cu momentul prezent, conștiința deplină în context, valorile și angajamentul de a acționa.