Timp de citire: 5 – 7 minute
În ultimele săptămâni, pregătind articolul despre acceptare, am fost atentă la modalitățile prin care eu însămi țin la distanță gândurile, emoțiile, senzațiile sau amintirile amenințătoare. Acestea vor fi denumite în articol experiențe interne.
Am pornit așadar, într-o observare a propriilor mele evitări, încercînd să înțeleg „pe pielea mea” ce relație am cu aceste mecanisme, dar și cu acceptarea ca alternativă mai sanogenă. Așa se face că recitind într-o zi o conversație cu o prietenă am observat tendința de a sări peste câteva rânduri, dintr-un disconfort. Pesemne, eram nemulțumită de o explicație dată și cum am standarde ridicate, mintea mea a tins să evite expunerea la acest disconfort. În altă zi, fiind sub presiune și frustrare, am simțit o poftă puternică de dulce, iar imediat după aceea mi s-a părut că cel mai oportun lucru pe care aș putea să-l fac este să-mi cumpăr un parfum de la Sabon, mai ales că aveam un voucher cadou. Și dacă formele acestea de evitare le-am observat ușor și singură, a fost una pe care mi-a semnalat-o psihoterapeuta mea. Reîncepusem de curând procesul meu terapeutic într-o abordare nouă, a cărei formare o urmez. În primele două ședințe i-am povestit despre mine și despre experiențele mele timpurii. Doar că la a doua ședință, mi-a semnalat că povestesc foarte detașată, atât de detașată ca și cum aș povesti un film. Detașarea asta, în cazul meu, cuprindea tot felul de raționalizări sau mici momente de umor. În scurtele momente în care apărea emoția și vocea mi se subția, ochii mi se umezeau, alunecam din ea afară în câteva secunde. Uneori asta era o alegere, dar alteori se întâmpla foarte subtil, aproape automat de parcă ceva m-ar fi tras de spatele hainei.
Ceea ce am făcut eu și facem toți în fața unei experiențe interne aversive, este o reacție naturală și universală. Tocmai de aceea, scopul primei părți a articolului este să ne uităm la modalitățile prin care toți ne pricepem să facem față experiențelor interne amenințătoare și cum se manifestă acestea în comportamente.
În a doua partea a articolului, vom explora în ce fel acceptarea se deosebește de resemnare și care sunt motivele pentru care aceasta este o modalitate de adaptare mai sănătoasă. O să vedem cum convingerile noastre despre emoții pot fi un obstacol și ce este dincolo de ele.
Așadar, ce facem în fața disconfortului, durerii sau suferinței? În mod firesc căutăm să controlăm experiența sau să o evităm. Aceste două reacții, control sau evitare experiențială, rezultă cu timpul în moduri de coping. Ele se dezvoltă timpuriu pentru a ne ajuta să facem față situațiilor greu de gestionat. La baza lor stau mecanismele biologice de răspuns la amenințare: „luptă” sau „fugi”. Al treilea mecanism, reacția de „îngheț”, este o formă nesănătoasă de capitulare și resemnare în fața emoțiilor, care sunt trăite cu o reactivitate extremă. Acest mod de coping este relevant pentru dezvoltarea depresiei sau anxietății în forme clinice și se poate manifesta prin suprimarea emoțiilor și nevoilor, cedare, pasivitate sau neajutorare. Deși unele persoane ar putea crede că folosesc doar un stil de coping, în realitate noi toți folosim unul sau mai multe din formele acestor mecanisme biologice. Pe unele le-am învățat observându-le în familia noastră, iar pe altele le-am descoperit singuri, nevoiți să supraviețuim. E foarte posibil ca atunci, demult, să ne fi fost de folos, însă folosirea lor astăzi, nediscriminator sau automat, când avem și alte resurse sau alternative poate fi inutilă, nesănătoasă și ne poate ține departe de îndeplinirea nevoilor reale. Haideți să aruncăm o privire la formele pe care acestea le iau în viața de zi cu zi.
În esență, evitarea are funcția unei protecții în fața suferinței. Protecția poate avea loc prin liniștire sau stimulare, cazuri în care o persoană va tinde să își reprime emoțiile sau gândurile, angajându-se în activități prin care obține aceste efecte. Unele dintre acestea stau adesea în spatele adicțiilor, ca jocurile pe calculator, consumul de substanțe, inclusiv alcool, promiscuitatea, navigarea robotică pe internet, jocurile de noroc, munca în exces, sporturile extreme, mâncatul emoțional, reveriile diurne sau intelectualizările. Observați că o parte din aceste activități sunt acceptate și chiar recompensate social. Uneori evitarea își îndeplinește funcția de protecție păstrându-ne la distanță de alți oameni și manifestările ei iau forma furiei, autosuficienței, blamării sau nemulțumirii. Evitarea contactelor sociale, evitarea situațiilor de evaluare a performanței sau a celor conflictuale și nu în ultimul rând evitarea sentimentelor, senzațiilor puternice sau a altor trăiri în genere, pot fi forme mai directe de protecție prin evitare. Folosită frecvent poate rezulta într-o stare de detașare în care emoțiile sunt reprimate, sprijinul este refuzat, iar conexiunea cu ceilalți se pierde. Această stare de detașare poate fi marcată de plictis, sentimente de vid, lipsă de motivare, abuz de substanțe, inclusiv alcool, mâncat emoțional sau diverse afecțiuni psihosomatice.
În ceea ce privește controlul experiențelor interne, acesta are loc frecvent prin reacțiile de evitare descrise, însă poate lua și forma unei vigilențe sporite, forma ruminațiilor, perfecționismului sau suspiciunilor față de ceilalți.
Dacă funcția acestor mecanisme este aceea de protecție, așadar au un scop util, de ce să luăm în considerare acceptarea ca alternativă de răspuns și cum ne susține aceasta flexibilitatea psihologică? Și cum pot convingerile noastre despre emoții să ne țină captivi în evitare sau control și să fie un obstacol în calea acceptării? A doua parte a articolului abordează aceste teme.
