Flexibilitatea psihologică și răspunsul în fața experiențelor interne prin acceptare II

Distribuie articolul pe canalele de social media

În prima parte a articolului, am luat notă de reacțiile intuitive, automate pe care ni le dezvoltăm pentru a face față experiențelor interne amenințătoare. Cel mai probabil, acestea ne-au fost cândva de folos, fiind un mod de a gestiona situațiile dificile, dar pe care am continuat să îl folosim pierzând din vedere că în prezent avem și alte resurse și alternative. În plus, evitarea poate fi economică din punctul de vedere al resurselor de timp și pe termen scurt. E mai simplu să reglez o emoție, cumpărându-mi o prăjitură sau un parfum, decât confruntând situația sau emoția. Poate sunt înaintea unei ședințe importante sau poate că am o altă limitare de timp. Și contextual sau pe termen scurt, evitarea experiențială poate fi adaptativă.

Dar, pe termen lung, strategiile de evitare sau control tind să aibă efectul paradoxal de a crește suferința. Sunt două aspecte care stau în spatele acestui efect. Pe de o parte, amplificarea suferinței poate avea loc datorită proprietăților de bază ale limbajului. Să luăm un exemplu. Dacă ți-aș spune acum să eviți să te gândești la un cal alb, crezi că vei reuși? Foarte probabil că nu, pentru că încercarea de a nu te gândi la un cal alb a evocat deja în mintea ta imaginea unui cal alb. În mod similar se întâmplă cu evitarea emoțiilor sau amintirilor.  Pe de altă parte, amplificarea suferinței se poate datora și pierderilor sau durerii care rezultă din trăirea vieții înafara nevoilor, valorilor și scopurilor pe care le avem. De exemplu, o persoană care valorizează prietenia și conexiunea din relațiile apropiate, poate ajunge să evite oamenii din cauza unei anxietăți sociale sau de sănătate. Evitarea ține persoana departe de relațiile interumane, unde poate obține ce are nevoie și valorizează. Așadar, controlul și evitarea adaugă o durere suplimentară suferinței inerente naturii noastre umane. Unele cercetări au arătat că tendința de a suprima gândurile și emoțiile amenințătoare produce un efect de revenire, în care gândul sau emoția devin mai proeminente. În plus, obiceiurile de evitare pot afecta memoria și ne pot confirma temerile legate de pierdere prin lipsa acțiunii.  În stările de detașare, se pierde conexiunea cu oamenii dragi, contactul cu motivația intrinsecă, capacitatea de a simți emoții pozitive, aspecte care în mod evident, ne pot afecta relațiile personale și scopurile.

Dacă motivele listate mai sus sunt suficient de convingătoare pentru a face spațiu unei alternative, o serie de convingeri despre emoții pot fi obstacole serioase în calea acceptării.

Unii oameni consideră că emoțiile„vin de nicăieri” sau că „nu au sens”, prin urmare se simt confuzi, neajutorați sau lipsiți de speranță în fața lor. Considerând emoțiile greu de înțeles, ajung să se teamă că ar fi ceva în neregulă cu ei sau că nu le vor putea gestiona dacă nu le și înțeleg. Dar emoțiile fac parte din natura noastră umană și uneori uităm că o parte din acestea, frica, furia, tristețea, dezgustul și bucuria sunt înnăscute și au o valoare adaptativă pentru noi ca specie. Uneori, ele transmit un mesaj important despre nevoile, valorile și scopurile noastre. Emoțiile negative, ca anxietatea, tristețea, frica, singurătatea, gelozia sau invidia ne pot informa cu privire la pericol, respingere, greșeli, nevoia de companie, dorința de angajament în relații și dorința de a ne descurca mai bine. Dacă am elimina pur și simplu emoțiile ne-am priva viața de sens, intensitate, pasiune și informații despre lucrurile care ar putea să meargă prost.

Dincolo de acest aspect, emoțiile pot fi conectate la experiențele din prima copilărie, la procesul de învățare al lor în cadrul familiei, la schemele și convingerile personale sau la vulnerabilitatea biologică. Cu toate că revelația unei emoții poate fi un avantaj, nu este întotdeauna o necesitate. Mai departe, modul în care emoția este interpretată și reglată poate fi la fel de important.

Oamenii pot avea și convingeri referitoare la durata emoțiilor. Convingerea legată de durata unei emoții este o consecință a ancorării predicțiilor în emoția curentă, a concentrării atenției pe un singur element și subestimarea unor factori atenuanți sau compensatorii. De exemplu, atunci când suntem triști, tindem să credem că vom fi triști și singuri și în viitor. Ne focalizăm pe pierderea unei relații semnificative și ignorăm că pe Pământ mai sunt miliarde de oameni.

Alți oameni au convingeri despre caracterul definitiv al emoțiilor. De exemplu: „mă simt trist acum, mă voi simți trist pentru totdeauna”. Dar sentimentele, gândurile și senzațiile, până și realitatea sunt într-o tranziție constantă, vin și pleacă, cresc și descresc. Fluiditatea și flexibilitatea sunt mai apropiate de realitate, iar durabilitatea este iluzorie. Așadar, dacă îți privești emoțiile ca fiind definitive sau permanente, cu necesitate ușor de înțeles sau catastrofale vei fi reținut în a le accepta, în schimb dacă iei în considerare că o emoție dificilă este temporară, îți va fi mai ușor să o accepți. Este, așadar, util să fim conștienți de tendința ilogică de a echivala intensitatea unei emoții cu permanența ei. Dacă ai urmări traseul de degradare al unei emoții, ai putea observa că toate emoțiile cresc și scad în intensitate și că aceasta variază în funcție de situație, de momentul zilei și de gândurile care însoțesc emoția respectivă.

Dacă ai înțeles că evitarea și controlul pot fi excesive și inutile în multe situații, e bine să știi că renunțarea la un mecanism de protecție se face prin înlocuirea lui cu alte strategii de coping adecvate momentului prezent, ca rezolvarea de probleme, relaxarea, restructurarea convingerilor vechi sau a schemelor emoționale, suportul social, implicarea în activități și nu în ultimul rând acceptarea experiențelor interne.

Acceptarea experiențelor interne nu este capitularea descrisă anterior, nici resemnarea, ignorarea sau minimalizarea lor. Acceptarea este încurajată ca o metodă de creștere bazată pe valori. Trăirea vieții în angajamentul valorilor personale, nu poate fi trăirea ei doar cu „sentimente pozitive”. Daca valorizez relațiile apropiate, voi accepta posibilitatea de a fi respinsă, dacă valorizez compasiunea, voi avea disponibilitatea de a simți suferința îndreptându-mi scopurile și acțiunile spre cei care au nevoie de compasiune. Disponibilitatea poate fi un termen alternativ  mai potrivit, din cauza faptului că acceptarea poate avea un bagaj cultural legat de pierdere, renunțare sau stoicism.

Disponibilitatea și Acceptarea sunt o alegere, nu o dorință și nici un rezultat. Am găsit mai multe metafore ale disponibilității și le redau aici, pentru că experiențele pot fi diferite.

„A răspunde activ la sentimentele prin a le simți aproape ca și când ai întinde mâna să pipăi textura unui pulovăr de cașmir.”

„A răspunde activ gândurilor gândindu-le, la fel cum un actor repetă anumite replici pentru a se familiariza cu intenția dramaturgului.”

 „La fel cum ai ține în mână un obiect fragil și l-ai contempla îndeaproape, cu obiectivitate.”

„Disponibilitatea este un salt. Un salt implică să fii complet în aer și nici o parte a corpului să nu atingă solul, permițând gravitației să-și facă treaba. Saltul are o calitate diferită de un pas, în care mișcarea este controlată.”

Pentru mine, în experiența de până acum, disponibilitatea a însemnat să aleg să mă întorc și să citesc frazele evitate, din explicația imperfectă. Să-mi permit să respir frustrarea ambiguității, fără să cumpăr nici prăjitura și nici parfumul, înțelegând din emoție ce îmi lipsește și e important pentru mine. În ședința de psihoterapie a însemnat să rămân acolo cu amintirea, deschisă și prezentă, să observ când alunec în protecție și să continui să rămân spre revenire. Am înțeles din modul în care eram furată ce gardian fidel, dar rigid îmi era evitarea. Chiar dacă evitarea are contextual și pe termen scurt beneficiile ei, întâlnirea cu Acceptarea și Disponibilitatea a fost până la urmă vie și revigorantă!

Mai mult, acceptarea experiențelor interne susține flexibilitatea psihologică, permițându-ne să rămânem conștienți de gândurile și emoțiile care se desfășoară în momentul prezent fără apărări inutile, recunoscând momentul când este mai potrivit să ne adaptăm sau să ne schimbăm convingerile și comportamentul pentru a ne urmări valorile.

Photo by Will Swann on Unsplash