În ultimul articol din seria dedicată diversității de gen și persoanelor transgender, dorim să vă prezentăm o serie de statistici și reglementări cu privire la procesul de tranziție al persoanelor transgender din România și la nivel internațional.

Europa – cadru general

Comisarul pentru Drepturile Omului (Consiliul Europei) specifică încă din anul 2009 o serie de recomandări pentru statele membre în ceea ce privește drepturile persoanelor transgender. În ceea ce privește recunoașterea legală a genului preferat de către persoană, se afirmă faptul că refuzul statelor de a modifica certificatul de naștere și alte documente de identitate, astfel încât acestea să corespundă genului preferat, constituie o încălcare a articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (Dreptul la respectarea vieții private și de familie). Se atrage atenția asupra faptului că modificarea sexului și a (pre)numelui de pe documentele personale este vitală, împiedicarea acestui lucru prin diverse procese birocratice complicate și netransparente având consecințe precum limitarea accesului la educație, servicii medicale, libera circulație și piața muncii. Se menționează 3 categorii de state:

• cele care nu oferă sub nicio formă posibilitatea modificării documentelor (încălcare clară a Convenției);
• cele care nu impun deloc criterii precum tratamentele hormonale sau operațiile, modificarea fiind posibilă în urma unui diagnostic de disforie de gen;
• cele care impun anumite criterii (aici se încadrează majoritatea statelor): parcurgerea unui proces medical de reatribuire a genului; infertilitatea ireversibilă (sterilizarea chirurgicală); urmarea altor proceduri medicale (tratament hormonal).

Impunerea acestor cerințe este condamnată în mod vehement, deoarece reprezintă o încălcare a integrității fizice. Mai mult, aceste intervenții medicale nu sunt întotdeauna posibile, de exemplu, din motive medicale sau financiare; nu sunt întotdeauna disponibile și accesibile din punct de vedere financiar. 

Printre recomandările Consiliului Europei pentru statele membre se numără:

• dezvoltarea unor proceduri transparente pentru modificarea numelui și a sexului pe toate documentele personale;
• eliminarea obligativității sterilizării și a altor tratamente medicale pentru recunoașterea legală a identității de gen;
• accesibilizarea, din punct de vedere financiar, a procedurilor de reasignare a genului și a serviciilor psihologice pentru persoanele transgender, asigurându-le prin sistemul public de sănătate.

Transgender Europe publică anual o hartă care ilustrează măsura în care drepturile persoanelor transgender sunt respectate în țările europene și din Asia Centrală. Din cele 30 de criterii, în 2022, România îndeplinea unul singur, și anume recunoașterea legală a genului, fiind încadrată în categoria țărilor cu cerințe medicale abuzive.

Identitatea de gen non-binară este recunoscută doar în Islanda și Germania.

România

În cazul României, legislația cu privire la procesul de tranziție al persoanelor transgender este inexistentă. Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) relatează despre un proces din 2021 în care CEDO a hotărât că România încalcă drepturile omului (viață privată și integritate fizică), deoarece a condiționat recunoașterea identității unor persoane transgender de efectuarea intervenției chirurgicale de schimbare de sex. Sunt sumarizate următoarele două cazuri:

• Cazul 1: persoana transgender a început tratament hormonal; psihiatrul a recomandat operația de schimbare de sex, endocrinologul a refuzat-o în absența unui ordin judecătoresc în acest sens; persoana a efectuat mastectomie, justiția a refuzat autorizarea schimbării de sex, a numelui și CNP-ului.
• Cazul 2: persoana transgender a efectuat tratament hormonal și mastectomie, justiția a refuzat schimbarea numelui și a CNP-ului; persoana s-a supus operației de schimbare de sex, justiția a autorizat schimbarea identității (durata întregului proces: 7 ani).

Conform VeDem Just, „Legislaţia românească permite schimbarea de sex, aratând că e nevoie de o autorizare judiciară pentru a se proceda ulterior la modificarea actelor de stare civilă, dar nu reglementează procedura pentru aceasta. Din această cauză, jurisprudenţa instanţelor româneşti este neunitară. Or, există standarde internaţionale care prevăd că sunt necesare proceduri care să permită schimbarea numelui și a genului în documentele oficiale într-un mod rapid, transparent și accesibil.” 

Lipsa reglementărilor clare și a transparenței provoacă distres accentuat în rândul persoanelor transgender din România, ale căror experiențe negative în acest sens sunt relatate în raportul Asociației Accept „Trans în România – Experiențele comunitare, individuale și juridice ale persoanelor transgender din România” (2020).

Asociația Accept a publicat un ghid care cuprinde pașii orientativi care trebuie urmați de către persoanele transgender care doresc să facă tranziția socială prin modificarea prenumelui și a genului în actele de identitate. Acești pași nu sunt reglementați oficial, ci bazați strict pe experiența persoanelor care au fost susținute de Asociația Accept în acest demers:

1. Obținerea unui diagnostic (disforie de gen, incongruență de gen), respectiv a unei scrisori de diagnostic de la un medic psihiatru și/sau a unui raport de evaluare psihologică;
2. Vizita la medicul endocrinolog și începerea tratamentului hormonal (includerea în dosar a scrisorii medicale de la medicul endocrinolog, analize care indică modificările hormonale și privind aspectul exterior);
3. Intervenții chirurgicale (asupra organelor genitale sau altor părți ale corpului);
4. Alegerea instanţei de judecată şi formularea cererii de modificare a actelor de stare civilă (cerere prin care se cheamă în judecată Consiliul Local – cel căruia i se va ordona să realizeze modificările solicitate);
5. Procesul propriu-zis în fața instanței (cu prezența obligatorie a procurorului la proces; în caz contrar, hotărârile sunt nule) și prezentarea probelor;
6. Obţinerea şi folosirea hotărârii judecătoreşti pentru modificarea documentelor personale.

Marea Britanie

În Marea Britanie, schimbarea numelui se realizează printr-un deed poll și presupune un proces relativ simplu, rapid și necostisitor. Este nevoie de completarea unor documente de către persoana în cauză, respectiv semnătura unui martor. În cazul persoanelor sub 16 ani, este nevoie ca părinții sau tutorii legali să inițieze acest proces în numele minorului. Ulterior, acest deed poll poate fi utilizat pentru modificarea documentelor personale. Nu este obligatoriu ca un deed poll să fie înregistrat la vreo autoritate – în acest caz, se numește unenrolled deed poll și este, practic, un simplu document în care se declară noul nume, dar este posibil ca unele instituții să nu recunoască acest document. Nu este necesar să se fi urmat vreun tratament medical.

În timp ce alte state solicită dovezi ale intervențiilor chirurgicale de afirmare a genului pentru modificarea numelui și a markerului de gen pe documentele legale, Gender Identity Clinic (cea mai veche și mai mare clinică de acest gen din Marea Britanie) menționează că, pentru a fi eligibilă pentru astfel de intervenții chirurgicale, persoana trebuie să dovedească că a trăit în conformitate cu genul asumat pentru o anumită perioadă de timp (6-12 luni), de exemplu, prin acte de identitate care să confirme numele și genul actuale.

În contextul unui proces din anul 2020, în care o persoană britanică „de-tranziționată” a dat în judecată singura clinică pentru tineri transgender din țară, instanța a decis că tinerii sub 16 ani (cu sugestia includerii și a celor de 16-18 ani) nu mai pot urma tratamente de afirmare a genului fără un ordin judecătoresc. DeVries (2021) atrage atenția asupra faptului că, deși efectele pe termen lung ale acestor tratamente nu sunt cunoscute pe deplin, trebuie luate în considerare și efectele negative pe care refuzul sau decalarea tratamentului le au asupra tinerilor transgender.

Statele Unite (exemplu: California)

În Statele Unite, procedura de schimbare a numelui și genului din documentele oficiale diferă de la stat la stat și, uneori, implică obținerea unui ordin judecătoresc. Astfel, procedura este mai complexă, mai costisitoare și durează mai mult. În cazul Californiei, de exemplu, în cazul minorilor sub 18 ani, este nevoie de acordul părinților sau al tutorilor legali – procesul este transparent și detaliat pe site-ul guvernului. Criteriile de eligibilitate pentru modificarea documentelor personale pot sau nu să includă necesitatea efectuării unei operații de schimbare de sex, în funcție de stat (California – nu e nevoie, Arkansas – e nevoie).

În ceea ce privește intervențiile chirurgicale pentru afirmarea genului, diferite state și clinici au diferite cerințe. În California, spre exemplu, cerințele sunt foarte similare recomandărilor World Professional Association for Transgender Health (WPATH):

• completarea unui formular (CDCR 7362 Health Care Services Request Form) sau anunțarea medicului de familie de intenția de a efectua o intervenție chirurgicală;
• medicul de familie completează o recomandare de inițiere a procesului de evaluare;  
• efectuarea unui control medical;
• evaluare psihologică (în termen de 90 de zile de la recomandare);
• un comitet (Gender Affirming Surgery Review Committee) va analiza rezultatele acestor evaluări și va decide dacă intervenția poate fi efectuată;
• dacă cererea este aprobată, urmează un consult chirurgical și alte analize;
• dacă cererea este respinsă, se poate reiniția procesul după 1 an.

În plus față de aceste criterii, California Health & Wellness, de exemplu, menționează necesitatea tranziției sociale (persoana a trăit timp de 12 luni conform genului asumat în prezent) și a urmării unui tratament hormonal (12 luni), respectiv necesitatea unei scrisori de recomandare suplimentare pentru operațiile de schimbare de sex (pentru mastectomie, de exemplu, e suficientă o scrisoare de recomandare).

Australia

Pe site-ul guvernului australian sunt menționate criteriile pe care persoanele transgender trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibile pentru operație de afirmare a genului:

• istoric de incongruență de gen (min. 6 luni);
• abilitatea de a lua o decizie informată;
• vârstă – 16 ani pentru top surgery, 18 ani pentru bottom surgery;
• buna gestionare a oricăror alte afecțiuni fiziologice sau psihologice;
• scrisoare de recomandare de la un profesionist în sănătate mentală (una pentru top surgery, două pentru bottom surgery)
• pentru bottom surgery: este necesară tranziția socială (să fi trăit ca genul actual pentru cel puțin 12 luni);
• dacă se urmează sau se dorește urmarea tratamentului hormonal – durata trebuie să fie de minimum 12 luni și să aibă loc înainte de intervenția chirurgicală.

De asemenea, pentru schimbarea numelui și a markerului de gen pe documentele oficiale, în unele zone ale Australiei (New South Wales), este necesar ca persoana să se supună intervenției chirurgicale de schimbare a sexului (bottom surgery; mastectomii, implanturi mamare, operații faciale – nu sunt suficiente). În alte zone, precum Victoria, intervențiile chirurgicale nu sunt necesare.

Statistici la nivelul Uniunii Europene – Accesul adolescenților la tratamente medicale și intervenții chirurgicale de afirmare a genului

Cele mai recente statistici ale Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2017) raportează criteriile impuse de statele membre pentru accesul minorilor la tratamente afirmatoare de gen:

În ceea ce privește vârsta minimă pentru terapie hormonală:

• în 20 de state se aplică aceleași condiții ca pentru alte tratamente medicale (de exemplu, România – 18 ani, Spania – 16 ani, Marea Britanie – 16-18 ani, Letonia – 14 ani);
• Irlanda, Malta, Olanda – de la 16 ani; în Olanda de la 12 ani cu acord parental

În ceea ce privește intervențiile chirurgicale:

• în 13 state (inclusiv România) se aplică aceleași condiții ca pentru alte intervenții chirurgicale, intervalul pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale fără acord parental fiind de 15-18 ani, în funcție de țară; unele state setează vârsta minimă explicit la 18 ani, inclusiv Olanda;
• Irlanda și Malta – 16 ani; Croația – fără vârstă minimă dacă există acord parental.

Bineînțeles, de luat în considerare este și discrepanța care poate exista între ceea ce este legal, la nivel teoretic, și contextul pe care îl regăsim în realitate. Astfel, deși un anumit tratament sau o anumită procedură sunt legale sau nu sunt interzise explicit prin lege, în calea accesului persoanelor transgender la aceste intervenții pot sta prejudecățile, discriminarea, lipsa reglementărilor clare, refuzul diferitelor instituții de a efectua anumite intervenții, stigma, lipsa resurselor financiare.

Bibliografie

Coleman, E., Radix, A. E., Bouman, W. P., Brown, G. R., De Vries, A. L. C., Deutsch, M. B., … & Arcelus, J. (2022). Standards of care for the health of transgender and gender diverse people, version 8. International Journal of Transgender Health, 23(sup1), S1-S259.

de Vries, A. L., Richards, C., Tishelman, A. C., Motmans, J., Hannema, S. E., Green, J., & Rosenthal, S. M. (2021). Bell v Tavistock and Portman NHS Foundation Trust [2020] EWHC 3274: Weighing current knowledge and uncertainties in decisions about gender-related treatment for transgender adolescents. International Journal of Transgender Health, 22(3), 217-224.