În cursul existenței noastre, este foarte probabil să ne confruntăm cu situații neplăcute sau chiar traumatice. Deși cu toții avem parte de astfel de evenimente, constatăm că unii dintre noi tind să aibă o recuperare mai lentă și să fie mai puternic afectați, în timp ce alții par să depășească aceste momente și chiar să experimenteze fenomenul denumit „creștere posttraumatică”. Această manifestare se referă la învățarea, dezvoltarea și beneficiile obținute în urma evenimentelor stresante, iar capacitatea de a reveni la nivelul anterior de bunăstare poartă numele de reziliență.
Un ilustru exemplu al acestei abilități umane este reflectat în viața psihiatrului austriac Viktor Frankl, fondator al logoterapiei (terapie centrată pe găsirea sensului vieții) și supraviețuitor al Holocaustului. Acesta nu doar că a traversat lagărul de concentrare Auschwitz, ci a reușit să descopere un sens profund în mijlocul acelei realități sumbre. În cartea sa, „Omul în căutarea sensului vieții”, Frankl subliniază în repetate rânduri importanța găsirii unui sens chiar și în suferință, adoptând cuvintele lui Nietzsche: „Cine are un de ce în viață poate suporta aproape orice cum.”
Reziliența, în esență, reprezintă procesul și rezultatul adaptării la experiențe dificile, exprimându-se prin flexibilitate cognitivă, emoțională și comportamentală. Factori determinanți în modul în care indivizii se adaptează la adversități includ percepția asupra lumii și interacțiunea cu aceasta, disponibilitatea și calitatea resurselor sociale, precum și strategiile specifice de gestionare a stresului. Persistența, o trăsătură esențială a rezilienței, se definește prin capacitatea de a menține eforturile în direcția atingerii obiectivelor personale, chiar și în fața obstacolelor și eșecurilor.
Kobasa (1979) descrie 3 ingrediente care alcătuiesc reziliența:
- Provocarea – alegerea de a percepe și aborda dificultățile ca pe niște provocări și oportunități de creștere, nu ca pe niște evenimente paralizante sau dovezi ale propriei lipse de valoare.
- Angajamentul – devotamentul față de viețile și scopurile noastre, găsirea unui motiv de a ne trezi în fiecare zi: relațiile noastre, cauzele în care credem, convingerile religioase și spirituale, munca pe care o facem sau domeniul pe care îl studiem.
- Controlul – concentrarea atenției, efortului și resurselor asupra lucrurilor pe care le putem controla, în detrimentul lucrurilor asupra cărora nu putem interveni.
Martin Seligman, fondatorul psihologiei pozitive, atrage atenția asupra importanței poveștii pe care ne-o spunem nouă înșine (Seligman, 2006). Astfel, pentru dezvoltarea rezilienței este util să luăm în considerare cei 3 P:
- Personalizare – persoanele reziliente tind să considere că nu ele sunt în totalitate responsabile pentru evenimentele negative care au loc și nu se învinovățesc excesiv, ci iau în considerare și circumstanțele externe care au influențat situația respectivă.
- Permanență – specifică persoanelor reziliente este convingerea că evenimentele negative nu au consecințe permanente, sau, dacă ele sunt într-adevăr permanente, suferința acută va fi doar temporară.
- Pervazivitate – o altă trăsătură a rezilienței este conștientizarea faptului că eșecurile dintr-un domeniu nu sunt, în mod obligatoriu, un predictor al eșecurilor în toate domeniile vieții sau ceva ce anulează valoarea unei persoane.
Câteva strategii prin care ne putem dezvolta reziliența sunt:
- reevaluarea pozitivă – reinterpretarea evenimentelor dificile dintr-o nouă perspectivă, luând în considerare atât aspectele neplăcute, cât și modurile în care am putea crește sau ne-am putea dezvolta, dacă reușim să depășim acest obstacol
- a nu renunța la obiectivele cu adevărat importante pentru noi – perseverența în fața adversităților sau lucrurilor care ne-ar putea împiedica să ne atingem scopurile este un mușchi pe care îl putem antrena
- identificarea valorilor personale – când avem ceva pentru care să trăim, pe cineva care depinde de noi sau un lucru care ne motivează să nu renunțăm, avem o probabilitate mult mai mare de a rezista experiențelor de viață dificile (vezi povestea lui Viktor Frankl). Acest test îți poate fi de ajutor.
Exerciții:
- Gândește-te la un moment în care ai dat dovadă de reziliență. Notează-ți ce te-a motivat să mergi mai departe și gândurile și emoțiile pe care le-ai simțit în acea situație, dar și după depășirea ei. Ce resurse ai utilizat?
- Gândește-te la o situație dificilă cu care te confrunți în prezent sau la o experiență negativă trăită recent. Notează-ți lucrurile pe care le-ai putea face pentru a te ajuta să treci prin aceste momente. De ce ai avea nevoie? Cum ai putea să rescrii povestea?
- Identifică o persoană care dă dovadă de reziliență și lasă-te inspirat de ea. Dacă este în viață și o cunoști, vorbește cu ea despre această calitate. Noi îți recomandăm cartea „Omul în căutarea sensului vieții”, a lui Viktor Frankl.
- Creează-ți un vision board – o planșă sau un panou pe care să adaugi imagini cu lucrurile și persoanele care contează cel mai mult pentru tine, obiectivele și visele tale pe termen lung sau citate care te inspiră. Permite-i să îți reamintească în fiecare zi de sensul vieții tale.
Photo by Alicia Mary Smith on Unsplash